Ne-am mutat

Ne-am mutat la http://omicaparte.wordpress.com

A treia casa, pe stanga

Pe strada cu multi plopi, a treia casa pe stanga. Casa veche cu etaj. Da, cea cu geam mare. Am trecut de multe ori pe acolo si ti-am spus cat de mult imi place casa, cum mi-as dori sa traiesc acolo. Tu te-ai strambat de-atatea ori zicandu-mi ca a trai e oriunde ai fi, indiferent ca stai in garsoniera confort trei. Zambeam de fiecare data. In felul tau, aveai dreptate. Dar eu tot tanjeam sa stiu cum e sa privesti diminetile de la geamul cel mare. Sa ma asez inaintea ferestrei dupa perdele si sa vad casele si oamenii din ele cum se grabesc spre ziua ce tocmai incepe. Sa sorb cafeaua pe terasa din spate si te aud bombanind ca ne-am mutat intr-o casa prea mare si ca iti trebuie harta pentru a ajunge din dormitor in bucatarie. Dupa o vreme am incetat sa iti mai spun, te enerva la culme joaca mea de-a traitul in casa veche cu etaj. Mi-am repetat in gand vorbele tale pana cand, mimetic, la orice litera rebela imi raspundeam ca a trai e oriunde te-ai afla. Dar stii, intr-o zi am sunat la poarta casei de pe strada cu plopi multi. Mi-am amutit orice gand de-al tau aflat in mintea mea si am sunat. Mi-a deschis o doamna in varsta, pasnica si mai mult politicoasa decat joviala. Cocheta chiar daca o prinsesem intr-un moment de neglijenta in tinuta. Firava in aparenta, cu ochii vii si expresivi. I-am explicat ca tot ce imi doream e sa ma lase sa fac o vizita, nu neaparat atunci, oricand este posibil. Primul sau impuls a fost teama de inteles de altfel. Apoi, vazandu-mi dorinta pe care probabil o exprimam cu toata fiinta mea, a zambit si mi-a spus ca daca doresc si nu ma deranjeaza pot sa revin intr-o ora pentru ca doreste sa aranjeze putin. I-am multumit si topaind aproape m-am dus sa caut un loc unde sa imi potolesc bataile inimii. Te-am auzit in gand spunandu-mi ca o raita prin casa nu inseamna decat o provocare a dorintei si ca uit mereu ca dorintele mele prea aprinse mi-au fost pierzanie. Te-am alungat, recunosc, destul de brutal. Ce rau poate sa provoace potolirea unei curiozitati? Mi-ar fi placut sa nu imi mai raspunzi ca aventura asta se va numara intre neimplinirile mele chinuitoare. Mi-ar fi placut sa nu imi mai raspunzi din gandul meu tocmai pentru ca imi era cunoscut raspunsul. A trecut prea incet ora aceea si am ezitat de cateva ori. Si daca nu ma duceam ce? "A fost o domnisoara cam lunatica". Si daca nu ma duceam, pierdeam ocazia sa imi alimentez visurile cu decoruri noi. M-am intors. Doamna ma astepta zambind. M-am prezentat, s-a prezentat. Mi-a strans mana hotarat dar delicat. Avea maini ingrijite si neimbatranite. Mainile si ochii. Am urmat-o si i-am marturisit ca un copil tot ce mi-a trecut prin minte despre casa asta. Zambea ascultandu-mi sporovaiala. M-am oprit in fata ferestrei mari, in spatele perdelei. A simtit ca vreau sa raman acolo mai multe clipe si s-a asezat tacand pe un fotoliu vechi, probabil din aceleasi timpuri cu ridicarea casei. Am savurat tacerea casei, a doamnei, a strazii din fata mea. Doar vocea ta, in gand, o auzeam spunandu-mi razand ca m-am mai ales cu o mica obsesie. Te inseli, mi-am adaugat recuzita si decor pentru alte si alte imagini in care sa te asez. M-am intors spre doamna in varsta, i-am multumit pentru bunatatea ei de a ma primi in casa si pentru ca mi-a acordat incredere. Indreptandu-ne spre usa doamna in varsta mi-a spus "stii domnisoara, ceea ce tie acum ti se pare fascinant si provocator, pentru mine a devenit deja o inchisoare". Am vrut sa spun ceva dar ajungand deja spre iesire am salutat doar, am mai multumit odata si am plecat cu picioare de lana spre tine. Aveai dreptate, a trai e si in garsoniera confort trei. Dar daca nu intram niciodata acolo n-as fi stiut cat de libera sunt.

Din viata

Astazi am inteles ca n-am inteles! Am inteles ca n-am inteles intotdeauna la modul obiectiv de ce pentru mine e simplu de exemplu, sa joc un "pc game" de strategie, iar pentru altii n-are niciun farmec jocul respectiv. Am inteles ca n-am inteles de ce pentru mine viata nu merge fara scopuri, fara teluri, fara planuri niciun moment, cand pentru altii viata in sine e un scop. Am inteles ca nu am indraznit niciodata sa ma bazez exclusiv pe instincte si ca n-am acceptat la modul obiectiv ca altii pot trai exclusiv din asta. Am inteles ca n-am inteles cum se poate raspunde la o intrebare nepunand-o din start. Am inteles ca n-am inteles cum e sa nu stii sa raspunzi la intrebari.Am inteles ca n-am intelesc cum e de fapt sa nu incerci sa raspunzi, intorcand o problema pe toate partile. Am inteles ca n-am inteles ce inseamna sa te sufoci.Si am inteles ca n-am inteles ca necautand raspunsuri poate sa le fie altora de mai mult ajutor.Poate pentru ca nu m-am sufocat niciodata din prea multa iubire de sine. Am inteles ca n-am inteles cum este sa traiesti neimpacat cu tine pentru mai mult de o zi, doua, maxim o luna. Am inteles intotdeauna ca rezolvarea problemei se face doar in mod radical indiferent cat si ce implica asta. Am inteles ca n-am inteles ce inseamna sa te lasi in voia ta cu totul. Si am inteles ca nu-i nicio greseala sa faci asta. Am inteles mai demult ca exista cati oameni atatea feluri de a intelege lumea, viata, lucrurile. Dar recunosc, am inteles ca nu i-am inteles. Dar recunosc, ca am inteles ca n-am inteles la modul obiectiv ca poate ceea ce pentru mine pare larg pentru altii e stramt. Am inteles ca n-am inteles pana azi. Dar azi am inteles...

Despre vise

Noapte de vara. Tarziu sau devreme. Tarziu pentru odihna, devreme pentru filosofat. Si nici macar un strop de alcool. Lucida, dar amortita de ziua dinainte am avut vaga impresie ca am visat pentru o clipa...< Eram pe aceeasi carare ce o batatorisem ani in sir, inainte si inapoi intreband stelele si luna plina despre viata, despre lume, despre cate si mai cate, doar ele mai tin minte. Cararea imi era familiara, dar in locul pamantului ars era iarba. Iarba? N-am mai vazut atata verde, de nici nu stiu cand. De fapt, de mult n-am mai vazut culori. Intai n-am mai vazut nuante, apoi am incetat sa vad culori. Translucida mea lume din realitate in banuitul vis avea culori! "opreste-te", am auzit un glas firav "opreste-te putin aici". M-am asezat, intai cu suspiciune, apoi simtind mirosul ierbii, am capatat mai multa incredere si m-am intins. Albastru? Cerul e albastru? Si nori? Nu se vad satelitii? Nu se vad planetele? Nu ma intereseaza. E albastru. E gri. E iar albastru. Ce poate fi mai absurd sa visezi ca visezi? Dupa o vreme, amortind, m-am intors cu fata spre iarba. Uite o furnica! Doamne, cata abnegatie, cata inconstienta, cat devotament pentru conditia ei de furnica. Dar ia stai, ce ma tot mir atata? Ce ma intereseaza pe mine furnica aia. Ce cauta atata culoare aici e intrebarea mea? "Eu am colorat totul", acelasi glas plapand. "M-am jucat putin cu acuarelele si cu pensula. Iti place cum arata? Nu vreau sa ma lauzi, stiu ca nu sunt un pictor stralucit. Spune-mi parerea ta sincera. Iti place?". Imi place, am spus intai in gand, apoi cu un ton imitand glasul ce-l auzeam. "Mie mi se pare ca putea fi si mai bine". "Nu caut perfectiunea" am zis. "De fapt nu caut nimic si nu stiu cum am nimerit aici, desi e locul meu preferat." "Esti sigura". "Nu" am zis in gand."Te rog sa ma scuzi, nu tu ai nimerit aiurea, eu am aterizat cred ca gresit " am auzit din nou. "Banuiesc ca voi pleca curand, de aceea ti-am cerut scuze ca am colorat pe aici". "Pai ai putea sa stergi inainte de a pleca" am spus cu glas ceva mai ferm. "Dar tu nu ai culorile tale? veni intrebarea din cealalta parte a dialogului. "Am avut, cred ca le-am pierdut pe undeva". "Ti le las pe ale mele sa te joci si tu, mai am un set". "Multumesc, dar as prefera sa nu" m-am rastit aproape, de data asta. "Bine, probabil ai motivele tale. Am sa incerc sa sterg cat apuc pana cand plec". "Foarte bine, am spus cu voce tare. "Lasa-le asa", mi-am zis in gand. "Si dupa ce devii un pictor stralucit, mai treci pe aici, poate devine si cararea mea o opera de arta" mi-am continuat gandul. "La revedere, campie pustie" am auzit in departare. "La revedere, curcubeu" am zis in sinea mea> si m-am trezit cu o pata mare de cafea pe bluza, si cu o gramada de scrum de tigara in jur.

un mic "avant la lettre" despre pasiune

Stan Paţitu'

Am descoperit zilele trecute asta . Probabil ca fiecare are păţanii la cumpărături. Prin urmare acum există un loc unde să le împărtăşiţi...

dialog

o ea: în loc să scrii...te prosteşti şi pui prostii pe blog!
eu: e bine daca fac şi asta!
LE: ai văzut? am scris!
o ea: scrie chestii serioase nu hăhăielile noastre!
Chestii serioase?
Păi cum să scriu chestii serioase când mă uit în jur şi (încă) îmi vine să râd?
Spre exemplu, citeam asta:http://mihneamaruta.ro/2009/01/08/kissinger-despre-obama-sarcina-lui-e-sa-creeze-strategia-pentru-o-noua-ordine-mondiala/
sau asta: http://www.ciutacu.ro/articol/bai-tarane/
Care e legătura? Legătura în capul meu ţine de teoria conspiraţiei.
În ce ţară trăim? În ce lume?
Ce contează că al nost conducător îl invită pe Putin să facă afaceri direct cu România fără intermediari. Gestul său "patriotic" nu înseamnă decât dorinţa-i de a-şi răsplăti supuşii prin orice metodă cu mult tupeu şi, mai ales, ca şi cum totul (absolut totul) i s-ar cuveni. Ce contează că acelaşi mult iubit conducător de popor român e aşa îl găsiţi zugrăvit în fresce (prea puţin măgulitoare ale celor care mai au curajul să îl critice) când pentru un alt conducător cu o muuult mai mare influenţă există deja un plan bine stabilit şi aşteptări numai de cei iniţiaţi înţelese? Vedeţi unde e legătura?
Vă vine să râdeţi?
Încă şi mie...