Sa zicem ca toamna e un moment in care unii stau si gandesc. Sau numai stau. Dar eu ma refer acum la cei care gandesc in timp ce stau. Eu una ma situez intre cei la care ma refer. Cand eram mai tanara mi-am dorit sa am intr-o zi puterea sa aud ce gandesc oamenii. Acum nu mi mai doresc asta. Poate pentru ca probabil m-as speria de ce aud. Dar un exercitiu placut mie este acela de a-mi imagina ce gandesc oamenii. De exemplu sta cineva cu privirea pierduta in gol. Hmmm...Oare se gandeste la ce munceste sau: viseaza ca e in alta parte, are probleme materiale si se gandeste cum sa le rezolve, traieste o deceptie in iubire sau dimpotriva tocmai s-a indragostit, isi scrie in minte discursuri pe care le tine unor oameni imaginari, comenteaza imbracamintea/incaltamintea/coafura colegilor, isi ordoneaza ideile, isi face programul pentru ziua/saptamana/luna in curs, isi face cumparaturile, isi face procese de constiinta, tradeaza, plange, rade, dezvolta obsesii, mananca, doarme, deseneaza, canta.
Milioane de variante. Milioane de ganduri. Daca le-as auzi ar fi prea mult zgomot. Nu mi-as mai auzi gandurile mele care experimenteaza pe rand (sau deodata) toate exemplele de mai sus intr-o viteza ametitoare. Neclasificate. Daca as auzi ganduri nu as mai avea ce sa mi inchipui. Daca n-as mai avea ce sa mi inchipui...nu stiu. N-as mai avea cu ce sa mi umplu momentele petrecute cu sine.
Chiar, ce ar fi daca imaginatia nu ne-ar folosi la nimic? Daca totul ar fi clar, precis si calculat, fara surprize, fara mistere, fara incertitudini. Am fi mai singuri? Am fi roboti? Am fi inca in epoca de piatra sau dimpotriva intr-una mult mecanizata si impersonala?
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Un comentariu:
uneori simt ce gândesc alţii şi mă îngrozesc de limita lor ... gândurile nu au graniţe
Trimiteți un comentariu